Steroizii anabolizanti cresc riscul de boli cardiovasculare

Publicat in

Un nou studiu confirma ceea ce multi stiau - steroizii anabolizanti si androgeni cresc riscul de boli cardiovasculare.

Conform unei recenzii stiintifice recente, expuse in paginile Journal of Physiology de catre un grup pluridisciplinar de cercetatori de la Universitatea din Birmingham si un centru academic din Germania, se arata ca barbatii care se angajeaza in utilizarea steroizilor androgenici si anabolizanti, cum ar fi testosteronul, se expun la un risc sporit de fibrilatie atriala. Acest risc este mai accentuat la cei cu predispozitie genetica pentru afectiuni cardiovasculare.

Studiile arata ca utilizarea de steroizi anabolizanti si androgeni este in crestere, mai ales in randul barbatilor tineri care isi doresc sa isi mareasca masa musculara - desi sunt si voci care spun ca a ramas constanta in ultimele decenii. Se estimeaza ca peste 6% dintre barbati folosesc astfel de substante, comparativ cu mai putin de 2% dintre femei. Utilizarea este semnificativ mai mare in regiuni precum Europa, America de Nord, Australia si Noua Zeelanda, Brazilia si Orientul Mijlociu, dar mult mai mica in Asia si Africa.

Studiul subliniaza pericolele asociate cu abuzul de steroizi anabolizanti (asa cum am subliniat de multe ori, exista o linie fina intre utilizare si abuz!), in special in randul tinerilor, care poate fi legat de debutul precoce si mai sever al unor afectiuni cardiace, cum ar fi fibrilatia atriala, precum si a altor boli mai rare, cum ar fi cardiomiopatia aritmogena ventriculara dreapta (ARVC).

Analiza s-a bazat pe o serie de observatii din inregistrarile clinice ale aproximativ 146 de pacienti cu ARVC, evidentiind o predispozitie mai mare a barbatilor la aceasta afectiune cardiaca, precum si pe datele obtinute din studiile pe animale de laborator.

ARVC este deseori asociata cu defecte genetice in ceea ce priveste desmozomele, cum ar fi o expresie redusa a plakoglobinei. Studiul a explorat efectele steroizilor anabolizanti asupra inimii, analizand soarecii masculi cu predispozitie genetica pentru ARVC din cauza unei deficiente de plakoglobina. Rezultatele au aratat ca expunerea la steroidul 5α-dihidrotestosteron (DHT) a dus la o crestere semnificativa a expresiei genelor asociate cu hipertrofia inimii, fibroza si inflamatia. Niciun culturist nu ar lua DHT pur, dar exista multi steroizi bazati pe DHT si care cresc concentratiile plasmatice de DHT (Masteron, Anavar, Primobolan, Winstrol, Anapolon sunt cele mai cunoscute exemple de astfel de steroizi). 

hormon de crestere natural

Pe scurt, descoperirile din studiu sugereaza ca steroizii anabolizanti si androgeni, mai ales cand sunt utilizati in combinatie cu vulnerabilitati genetice precum deficienta de plakoglobina, pot declansa modificari electrice in atriul inimii la barbatii tineri, crescand astfel riscul de aritmii.

"Studiul nostru aduce o contributie semnificativa la intelegerea impactului asupra sanatatii inimii la tinerii care abuzeaza de steroizi anabolizanti in scopul cresterii masei musculare. Observatiile recente indica faptul ca barbatii tineri sunt expusi la promovarea produselor pe retelele sociale, precum TikTok, fara a fi constienti de riscul asociat acestei practici", a declarat Dr. Laura Sommerfeld, autoarea principala a studiului, pentru publicatia ScienceDaily.

Acest studiu ne arata inca o data ca steroizii anabolizanti trebuie tratati cu precautie si nu sunt ceva lejer, pe care ii poti utiliza fara sa te gandesti prea mult, dintr-un simplu impuls. Desi poti fi utilizati intr-o oarecare siguranta, cei mai multi utilizatori fie habar nu au ce fac, fie sunt predispusi la a abuza de ei. Se pot face progrese atat de multe in privinta aspectului fizic si performantei pe cale naturala, incat peste 90% din cei care merg la salile de finess nici macar nu ar trebui sa se gandeasca la utilizarea de steroizi anabolizanti, riscurile depasind eventualele avantaje pe care acestia le pot aduce. 

Referinte

  1. Laura C. Sommerfeld, Andrew P. Holmes, Ting Y. Yu, Christopher O'Shea, Deirdre M. Kavanagh, Jeremy M. Pike, Thomas Wright, Fahima Syeda, Areej Aljehani, Tania Kew, Victor R. Cardoso, S. Nashitha Kabir, Claire Hepburn, Priyanka R. Menon, Sophie Broadway-Stringer, Molly O'Reilly, Anika Witten, Lisa Fortmueller, Susanne Lutz, Alexandra Kulle, Georgios V. Gkoutos, Davor Pavlovic, Wiebke Arlt, Gareth G. Lavery, Richard Steeds, Katja Gehmlich, Monika Stoll, Paulus Kirchhof, Larissa Fabritz. Reduced plakoglobin increases the risk of sodium current defects and atrial conduction abnormalities in response to androgenic anabolic steroid abuse. The Journal of Physiology. First published: 12 February 2024 https://doi.org/10.1113/JP284597

 

Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.