Volum celular mai mare - muschi mai mari

Publicat in

Creste volumul celulelor pentru a avea masa musculara mai mare. Aici vei invata ce trebuie sa faci pentru a volumiza celulele musculare.

Oricum o faci, ramane faptul ca usa catre muschi mari este deschisa de cresterea volumului celulelor musculare din interior. Cand primesc stimulii potriviti, celulele musculare retin lichid si se maresc. Acest proces este guvernat de exercitiile fizice, pentru ca indiferent ce faci, muschii nu se vor mari in abseta lor. Dar la nivel celular, totul se reduce la intelegerea cum exercitiile influenteaza volumul celulelor musculare si ce putem face pentru a amplifica aceste rezultate. 

Studiile confirma ca exista un sistem specific prin care organismul controleaza volumul celulelor. Solutiile intracelulare impermeante sunt moleculele care exista in interiorul celulelor musculare si nu pot iesi din ele, sau intra. Asta pentru ca fie sunt prea mari (streatic), fie sunt ionizate astfel incat sunt respinse de membrana celulara. Aceste molecule influenteaza marimea muschilor pentru ca atrag apa in interiorul celulelor, si le umfla. Apa provine din fluxul sanguin, si este permeabila, adica poate intra si iesi din celula in functie de nevoi.

Apa nu poate intra si iesi din celule fara impulsurile date de moleculele specifice. Dar, corpul poate influenta metabolic aceste particule. Astfel, corpul controleaza volumul celulelor musculare prin dirijarea solutiilor din celule si indirect a apei care intra si iese din ele. Ce trebuie retinut de aici este ca apa urmeaza particulele!

Aceste particule care influenteaza intrarea sau iesirea apei din celulele musculare, sunt la randul lor controlate de o serie de factori extracelulari, care pot fi manipulati si controlati, intr-o anumita masura. Acesti factori includ dieta, suplimentatia, medicatia, tonifierea, PH-ul si gradientii de presiune. Modificarile acestor factori extracelulari produc schimbari intracelulare in muschii lucrati. 

Cresterea volumului celular

Majoritatea celor care merg la sala nu isi dau seama de importanta hidratarii, si rolul acesteia in volumizarea celulelor musculare. Nimic nu se intampla fara un aport adecvat de apa - ar trebui sa fie evident, banal pentru oricine! Nu trebuie sa se scrie articole despre hidratare si sa citesti undeva ca este bine sa bei destula apa. Este ceva natural - instinct! O stare de deshidratare nu numai ca va opri volumizarea celulelor musculare dar  este si foarte nesanatoasa, golind de apa toate celulele din corp, nu numai pe cele musculare. Cu alte cuvinte, daca esti deshidratat sever, ai alte probleme in afara de faptul ca bicepsii nu par destul de mari.

Pe de alta parte, a bea litrii si litrii de apa nu construieste masa musculara. Asa ca, cei care fac din hidratare prioritatea absoluta si o duc la obsesie, nu fac decat sa se insele singuri. Si acest fapt este unul logic, instinctiv. Asa ca nu voi m-ai peirde timpul cu acest subiect. Este evident ca o hidratare corespuznatoare este esentiala pentru un volum celular mare, iar hiperhidratarea nu face altceva decat sa te trimita mai des la toaleta. 

Electrolitii osmotici standard

Prima abordare pentru cresterea volumului celular reprezinta un consum sanatos de electroliti. Prin electroliti ma refer la cei care conteaza cu adevart pentru muschi si anume sodiu, potasiu, calciu si magneziu. Exista si alti electroliti importanti, dar acestia patru primesc toata atentia cand vine vorba de volumizarea celulelor musculare.

Calciul este indispensabil pentru contractiile musculare, iar magneziul pentru stabilitatea membranei celulare. Sodiul si potasiul sunt in epicentru! Fiecare celula musculara foloseste acesti doi electroliti, scaldati in apa, pentru a mentine ceea ce se numeste "potential de repaus" pe membrana celulara. Asa cum o baterie are o diferenta de potential intre cei doi poli, o celula musculara genereaza si ea o diferenta de potential de-a lungul suprafetei membranei, folosind sodiu si potasiu. In fiecare celula musculara exista pompe de sodiu si potasiu. Acestea mentin in interiorul celulei concentratii relativ mici de sodiu si mai mari de potasiu, in comparatie cu exteriorul celulei. 

Diferenta electrica de potential este cea care declanseaza contractiile musculare. Aceasta diferenta de potential intre interiorul si exteriorul celulei trebuie mentinuta permanent pana cand muschiul se contracta, si apoi restaurata cu rapiditate la aproape 75 mV. Dar, nimic nu impiedica corpul sa isi construiasca o baterie ceva mai mare. Deci, aportul mare de sodiu si potasiu poate, in teorie, sa creasca volumul celulelor musculare.

Dar inainte de a te duce sa dai pe gat o sticla de soia si de a te indopa cu banane, trebuie sa stii ca prea mult soidiu si/sau potasiu poate crea probleme. Excesul de sodiu poate fi periculos pentru cei cu tensiune arteriala crescuta si probleme renale; si excesul de potasiu in sine poate fi periculos pentru ca duce la modificarea conductivitatii muschiului cardiac. Chiar daca incarcarea cu electroliti poate creste volumul celular, este periculoasa si nerecomandata!

Osmoliti plasmatici specializati

Osmolitul plasmatic este o molecula din interiorul celulei, si din fluidul care inconjoara celula, care moduleaza volumul celular prin atragerea fluidelor din jur. De exemplu, cand o celula se umfla din cauza excesului acestor molecule in interiorul celulei, care atrag apa din tesuturile invecinate, canalele membranei se deschid si permit iesirea osmolitilor plasmatici. Apa urmeaza acesti osmoliti, si umflarea celulei se reduce.

Osmolitul plasmatic clasic in randul culturistilor este creatina monohidrat! Adenozin trifosfatul (ATP) este moneda de schimb pentru energie in toate celulele din corpul uman. Celulele musculare nu fac exceptie, si au nevoie de mult ATP pentru a functiona. Roata energetica a ATP este fosforul; iar creatina are abilitatea unica de a  reface molecula de ATP prin transportul eficient al fosforului. Fiind si un osmolit plasmatic specializat, creatina creste volumul celulelor musculare. Face asta prin atragerea apei in celula.

Multi ani, din cauza unei asocieri la inceputurile acestui supliment, cu crampele la sportivi, s-a crezut ca deshidrateaza. Dar, cauza era proasta hidratare a sportivilor, care nu tineau pasul cu nevoile crescute de apa ale organismului, cauzate de atragerea apei din tesuturi in interiorul celulelor. Daca te hidratezi cum trebuie, nu exista crampe musculare cauzate de creatina!

Dar creatina nu este singurul osmolit plasmatic specializat care este natural, eficient, usor de procurat si usor de consumat. Si aminoacidul taurina este un alt exemplu. Taurina este esentiala pentru functionarea muschilor, ajutand la mentinerea potasiului si magneziului in interiorul celulei, mentinand sodiul in afara.

 Masa musculara mai mare, definire mai pronuntata

Antrenamentele Kaatsu

Antrenamentele Kaaatsu (cum sunt cunoscute in Japonia), zise si antrenamentele cu garou, presupun punerea unei fase ocluzive sau a unei curele in jurul membrelor apropiate de muschiul lucrat. Este probabil una din cele mai ciudate si extreme tehnici din culturism, dar cercetatorii japonezi, au aratat acum mai bine de 20 de ani ca aceasta metoda duce la muschi mai mari si forta musculara mai mare.

Nu se stie exact de ce kaatsu functioneaza, dar se presupune ca presiunea induce expasiunea volumului celular. Un studiu canadian a aratat ca tehnica produce schimbari in functiile neuromusculare, astfel incat fiecare fibra musculara a lucrat la un nivel mai mare de contractii. Dar inca nu se stie daca acest mecanism este datorat cresterii volumului celulelor. 

Kaatsu functioneaza fara dubiu! Singura mea problema cu aceasta metoda este ca prezinta unele pericole. Garourile sunt folosite pentru a gasi vene si a extrage sange din ele. Nu mi se pare firesc sa folosesti garouri cand faci antrenamente de culturism! Sunt foarte deschis la tehnici noi, dar totusi aceasta ma intimideaza. Sa opresti circulatia venoasa a sangelui in muschi pentru pompare este o tehnica care trebuie abordara cu precautie!

Diminuarea acidului

Excesul de acid tinde la secarea corpului de electroliti. Diminuarea acumularii de acid lactic poate inversa acest proces, astfel ai la dispozitie mai multi electroliti, ceea ce duce la cresterea volumului celular. Stim ca in cazul unor boli precum insuficienta renala , unde apare acidoza metabolica, tesutul muscular se pierde cu rapiditate. Si in cazul altor boli in care tesutul muscular este ars in ritm crescut - ketoza diabetica, infectii severe - contracararea acidozei conserva tesutul muscular. Alcalinizarea dietei este o alta metoda de a imbunatati raportul sodiu-potasiu, ceea ce reduce catabolismul.

Problema care apare la cei care se antreneaza cu greutati, este ca in timpul antrenamentelor intense apar nivele ridicate de acid lactic, rezultand o acidoza metabolica temporara, pe care corpul trebuie sa o curete si normalizeze.

Mai mult, dieta tipica a unui culturist este bogata in carnuri si cantitati mari de proteine. Asta in sine produce o acidoza foarte mare. Cum niciun culturist, sau cineva care vrea sa aibe o masa musculara mare, nu ar renunta la carne ca sa devina vegetarian, cea mai rezonabila abordare pentru a reduce acidoza este de a creste aportul de fibre alimentare din dieta.

O masura mai extrema ar fi de a furniza corpului bicarbonat. In studii, oamenii au fost suplimentati eficient cu bicarbonat inainte de exercitii fizice, ceea ce a produs o acidoza a sangelui semnificativ mai mica! Intr-un studiu, suplimentarea cu bicarbonat de potasiu (cel intanlit des in comert si folosit in bucatarie este de sodiu), pe langa ca a redus mult acidoza, a crescut si semnificativ eliberarea de hormon de crestere.

Exista culturisti care iau cate 5 grame de bicarbonat de sodiu dizolvat in apa, pe zi. Dar practica nu este una raspandita, de regula aparand disconfort gastric. O solutie pentru a le diminua a fi de a bea incet apa in care s-a dizolvat bicarbonatul.

Mai exista o cale de a volumiza celulele musculare (una controversata), si anume oximetolonul. Dar este un steroid periculos, deloc recomandat incepatorilor, si care necesita o experienta vasta pentru a putea fi utilizat cu succes. 

Referinte

Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.