A fost odata ca niciodata un baiat dolofan pe nume Ionut, care s-a hotarat ca nu mai vrea sa fie dolofan. A descoperit curand ca exista substante anti-dolofaneala. Una dintre ele era ceva numit ECA stack - o combinatie de efedrina, cofeina si aspirina. Culturistii vorbeau in soapta despre ea, numind-o arma lor secreta.
Asta se intampla inainte sa poti merge pur si simplu la mall si sa cumperi produsul de la GNC. Pe atunci, trebuia sa-ti prepari singur stack-ul ECA. Cofeina si aspirina erau usor de procurat, dar efedrina era mai complicata. Ca s-o obtii, trebuia sa cunosti persoanele potrivite. Stimulentul se vindea cu reteta!
In scurt timp, efectele de ardere a grasimii ale efedrinei au ajuns si in „piata mamelor”. Femeile o luau ca sa slabeasca, dar ajungeau rapid dependente de energia pe care le-o dadea. Produsul se numea Metabolife 365, iar compania MLM care il producea fusese fondata de un individ aflat in libertate conditionata pentru producerea si distribuirea de metamfetamina.
Cam in aceeasi perioada, industria suplimentelor pentru culturism a descoperit efedrina. Arzatoarele de grasime care o contineau au generat miliarde. O bagau peste tot - chiar si in pudrele proteice. Dar in 2006, FDA a stricat distractia. Toti alcaloizii de efedrina au fost interzisi, inclusiv efedra si ma-huang, versiunile „naturale”. Prea multe reactii adverse, au spus ei.
Piata arzatoarelor de grasime nu si-a revenit niciodata cu adevarat. S-au gasit inlocuitori, dar nimic nu a avut acelasi impact ca efedrina si variantele ei. Arzatoarele de grasime, ca si categorie, s-au stins.
Astazi, consumatorii de rand sunt diferiti. Oamenii inca vor sa slabeasca mai repede, dar majoritatea nu sunt dispusi sa riste un infarct.
Deci, mai exista arzatoare de grasime eficiente? Da, dar actioneaza prin mecanisme complet diferite (si mult mai sanatoase).
Arzatoare de grasime - ce sunt, de fapt?
Termenul „arzator de grasime” nu este foarte precis, pentru ca, in realitate, nu „ardem” grasimea, ci o expiram si o eliminam. Arzatoarele care contineau alcaloizi de efedrina functionau prin stimularea sistemului nervos simpatic (eliberand norepinefrina pentru a accelera metabolismul grasimilor), cresterea lipolizei (descompunerea trigliceridelor stocate) si termogeneza (procesul prin care corpul produce caldura).
Arzatoarele vechi aveau si efecte de suprimare a apetitului. Si, desigur, cei care tineau dieta si erau „turati” de efedrina nu prea sareau peste sesiunile de cardio.
Privind inapoi la toate studiile, suplimentele cu efedrina si cofeina accelerau modest pierderea in greutate. Cei care le foloseau slabeau, in medie, cu doua kilograme mai mult pe luna decat cei care luau placebo - cel putin pe termen scurt. Nu functionau mult timp, dar ofereau un impuls... daca puteai suporta palpitatiile si prabusirea inevitabila de dupa.
Noile „Arzatoare de grasimi”
Unii producatori de suplimente incearca si azi sa faca arzatoare de grasime, dar cele mai multe sunt doar pastile cu cofeina „cosmetizate”. Ofera energie, dar nu fac mare lucru pentru slabit, in afara de usorul efect termogenic al cofeinei.
Noile „arzatoare” functioneaza diferit - sunt mai degraba agenti facilitatori ai pierderii de grasime. In loc sa forteze artificial corpul sa elibereze grasime, ele corecteaza problemele de baza care duc la ingrasare si care impiedica slabirea. In acelasi timp, „imping” corpul spre un trend: arderea grasimii devine mai usoara, iar stocarea ei mai dificila. Este un proces sanatos si sustenabil.

Trei ingrediente fara stimulenti, sustinute de stiinta:
1. Cianidina 3-glucozid (C3G)
C3G micsoreaza celulele adipoase si limiteaza stocarea grasimii, in timp ce creste tesutul adipos brun activ metabolic (care arde calorii). Imbunatateste sensibilitatea la insulina prin cresterea absorbtiei glucozei in fibrele musculare, ceea ce face ca acestea sa arda calorii in loc sa le stocheze. (Este un agent de repartizare a nutrientilor.) De asemenea, creste nivelurile de adiponectina, care regleaza glucoza si accelereaza descompunerea acizilor grasi.
Utilizatorii observa ca pot manca mai multi carbohidrati si totusi devin mai slabi. In plus fata de aceste efecte, C3G reduce inflamatia sistemica si protejeaza impotriva stresului oxidativ si a deteriorarii ADN-ului. Este anticancerigen si imbunatateste chiar si functia cognitiva. E un compus foarte sanatos si ar putea fi promovat ca supliment pentru longevitate.
Important: C3G functioneaza doar daca iei o doza eficienta si corect formulata. Majoritatea produselor contin doze prea mici si nu au o formula care sa-i creasca absorbtia. Ai nevoie de aproximativ 300 mg derivati din orez negru.
2. Beta glucan
Fibrele vegetale obisnuite au unele beneficii pentru slabit, dar beta glucanul este un tip special de fibra solubila, iar cel derivat din alge (Euglena gracilis) este cel mai eficient.
In studii, beta glucanul:
- A dus la pierdere de grasime (sau a prevenit ingrasarea, chiar si in conditii de supraalimentare);
- A imbunatatit sanatatea metabolica generala;
- A crescut sensibilitatea la insulina si a stabilizat nivelul glicemiei;
- A crescut productia de acizi grasi cu lant scurt (ex: butirat), benefici pentru sanatatea intestinala si metabolism.
Toate acestea se datoreaza efectului sau asupra florei intestinale - creste diversitatea si numarul bacteriilor benefice. Microbiomul intestinal controleaza practic metabolismul si multe altele.
Majoritatea oamenilor iau beta glucan pentru imunitate, dar este si un arzator de grasime eficient, fara stimulenti - cu conditia sa alegi varianta potrivita: beta glucan derivat din Euglena gracilis.
3. Forskolin carbonat
Daca folosesti forma corecta, forskolina imbunatateste compozitia corporala in doua moduri: „arde” grasimea prin cresterea hormonului tiroidian si ajuta la cresterea masei musculare prin stimularea testosteronului. Remarcabil este ca, in studii, a functionat chiar si la persoanele sedentare.
Forskolina stimuleaza o enzima numita adenilat ciclaza, care creste nivelul de AMP ciclic (cAMP) in celule. Acesta interactioneaza cu diverse tipuri de celule. Cand cresti cAMP-ul:
- Secreti mai mult hormon tiroidian;
- Accelerezi lipoliza (arderea grasimii);
- Activezi proteina kinaza, care la randul ei activeaza enzime ce descompun trigliceridele (elementele de baza ale tesutului adipos).
Referinte
- Tsuda, T. et al. “Dietary cyanidin 3-glucoside-rich purple corn color prevents obesity and ameliorates hyperglycemia in mice.” The Journal of Nutrition. 2003. DOI: 10.1093/jn/133.7.2125
- Prior, R. L. et al. “Anthocyanins: chemistry and biological properties.” Advances in Nutrition. 2010. DOI: 10.3945/an.110.1004
- Sasaki, R. et al. “Cyanidin 3-glucoside ameliorates hyperglycemia and insulin sensitivity via activation of AMP-activated protein kinase in diabetic mice.” Journal of Nutritional Biochemistry. 2007. DOI: 10.1016/j.jnutbio.2006.09.004
- Volman, J. J. et al. “Dietary modulation of immune function by β-glucans.” Physiology & Behavior. 2008. DOI: 10.1016/j.physbeh.2008.01.001
- Vetvicka, V. et al. “β-Glucans as immunomodulators.” Journal of Biosciences and Medicines. 2016. DOI: 10.4236/jbm.2016.44010
- Nakashima, A. et al. “β-Glucan derived from Euglena induces IL-1β production via dectin-1–Syk–CARD9 signaling.” International Immunology. 2018. DOI: 10.1093/intimm/dxy057
- Godard, M. P. et al. “Effects of Coleus forskohlii extract supplementation on body composition and hormonal profiles in mildly overweight men.” Obesity Research. 2005. DOI: 10.1038/oby.2005.155
- Loftus, H. L. et al. “Coleus forskohlii extract supplementation in conjunction with a hypocaloric diet reduces the risk factors of metabolic syndrome in overweight and obese subjects.” Journal of Functional Foods. 2015. DOI: 10.1016/j.jff.2015.06.029