Vrei sa slabesti? Nu mai numara caloriile

Publicat in

Chiar daca pare simplu (mananci mai putin decat arzi) numaratul caloriilor nu este o solutie pe termen lung. Afala de ce!

La suprafata totul pare foarte simplu si usor: caloriile sunt calorii, indiferent de sursa de provenienta. Si daca vrei sa slabesti, tot ce trebuie sa faci este sa arzi mai multe calorii decat mananci, fie prin exercitii fizice fie prin dieta, fie prin ambele.

Dar oricine a incercat o astfel de abordare cand a vrut sa slabeasca stie ca nu este usor deloc. Iar controlul greutatii pe termen lung pare aproape imposibil pentru multi, avand in vedere numarul infim al acelora care reusesc sa isi mentina noul corp mai mult timp.
Metode si diete in care se numara caloriile gasiti peste tot, si la noi pe site. Se poate slabi cu astfel de diete, doar ca nu este pentru toata lumea. De fapt, nu este pentru majoritatea lumii. Exista si persoane care iubesc aceasta disciplina stricta, si prospera avand reguli, cifre si calcule riguroase si exacte. Dar pentru restul lumii este doar chinuitor si cu rezultate limitate.

Problema este ideea ca, caloriile in sine sunt vazute ca o unealta pentru a slabi. Orice tara din lume are probleme cu obezitatea, si pana acum nimic nu a ajutat la diminuarea acestei probleme. Dar este important de notat, ca nu murim de la obezitate, ci de la boli metabolice cronice. Atacurile de cord, diabetul si atacurile cerebrale sunt principalele cauze ale mortalitatii. In prezent, cercetatorii incearca sa izoleze alimentele care intrerup functionarea normala a metabolismului, si nu pe cele care au un continut mare de calorii. Spera ca prin eliminarea acestor alimente se va reduce rata aparitiei bolilor metabolice, dar si a obezitatii si supraponderabilitatii.

A te gandi la corpul uman ca la o balanta contabila, in care se tine cont de caloriile intrate si de cele iesite (sub forma de energie consumata) ignora adevaratele efecte negative metabolice ale anumitor ingrediente, precum carbohidratii simplii (pastele si painea alba, de exemplu) si zaharurile care in ziua de astazi sunt adaugate aproape la orice. 

Carbohidratii cu absortie rapida - zahar, siropuri bogate in fructoza, cartofi (albi in special), orez alb, cereale si orice este facut cu faina alba - duc la ingrasare pentru ca maresc nivelele de zahar din sange, ceea ce duce la eliberarea masiva de insulina. Aceasta cauzeaza o scadere brusca a glicemiei, si apare pofta de si mai multi carbohidrati. Astfel apare o bucla a supraconsumului alimentar, si asta, pe termen lung, duce la dezechilibrarea leptinei (hormonul care semnaleaza satietatea si arderea grasimilor), care la randul sau duce la o supraalimentatie si mai mare. Aceste cercuri vicioase sunt studiate de ceva vreme, si in jurnalele de specialitate sunt deja la ordinea zilei. Sunt numerosi cercetatori de la universitati prestigioase din lume care au numit zaharul otrava. Prin zahar nu ma refer doar la cel alb rafinat, ci la mai toate sursele de zaharuri; toate sunt nocive - otrava in adevartul sens al cuvantului. Au un efect nociv demonstrat si de netagaduit. Nu este vorba daca te vor afecta, este vorba cand te vor afecta si cat de rau. De exemplu, in prezent se cerceteaza legatura dintre fructoza si sindromul metabolic. 

Asa cum copii sunt influentati de hormoni cand ajung la pubertate - cresc mai inalti deodata, li se ingroasa vocea, li se dezolta organele genitale, etc. - tot hormonii au un impact imens asupra acumularii de grasime si a aparitiei senzatiei de foame. Poti avea stomacul plin si tot sa ai senzatia de foame, din cauza dereglarilor hormonale.
Daca sti biochimie, iti dai seama ca nu este obligatoriu vina celui care sufera de sindrom metabolic, si nu este o chestuioe de vointa. Alimentele consumate modifica biochimia organismului si te fac sa te simti, la propriu, hamesit.

Sa te concentrezi pe calorii poate crea aversiuni spre alimente sanatoase, cum ar fi cele bogate in grasimi. Grasimile sunt mai bogate in calorii decat carbohidratii sau proteinele, asa ca alimentele sarace in calorii au de multe ori un continut mic de grasimi. Asta ii impinge pe oameni sa inlocuiasca alimente sanatoase si grase, precum oleaginoasele, cu alimente mai sarace in calorii, precum chipsuri coapte cu continut mic de grasimi.
Este adevarat, aceste chipsuri nu sunt prajite in ulei si au un continut mai mic de calorii, dar nu sunt hranitoare si nici nu tin foarte mult de foame. Nu numai ca poti ajunge sa consumi mai multe portii de astfel de chipsuri, din cauza foamei, fara sa realizezi ca de fapt ai consumat, pe o perioada ceva mai intinsa de timp, la fel de multe sau chiar mai mult calorii, decat daca ai fi consumat un aliment gras, dar sanatos si satios.

metoda revolutionara de slabit

Mai mult, a masura cu exactitate cate calorii mananci si cate arzi este foarte dificil, chiar si pentru cei foarte informati si dedicati. Iar dispozitivele disponibile persoanelor de rand pentru estimarea caloriilor arse sunt, in cel mai bun caz, mediocre.

Dar cel mai important, nu iti poti pacali propriul corp. Daca faci mai mult efort fizic, corpul te va impulsiona sa mananci mai mult. Daca mananci mai putin, corpul va reactiona si va limita energia arsa. Si daca nu esti un masochist caruia ii place sa se duca la culcare flamand, seara de seara, pana la urma ceva va ceda - fie nu vei mai face sport, fie te vei abate de la dieta (si de obicei este vorba de abateri grave si pe termen lung). Procesul se numeste cuplarea biologica a aportului de calorii si a arderilor de calorii, si se crede ca este unul din motivele pentru care lumea nu reuseste sa iti mentina greutatea pe termen lung.

Aici nu vorbesc de o dieta anume; ideea de baza este ca daca vrei sa slabetsi nu te concentra pe calorii. Un aliment gras, bogat in calorii va aduce o satietate mai mare si vei manca mai putin din el. Desigur, este vorba de alimente grase sanatoase, nu de cartofi prajiti sau pateuri cu branza care baltesc in margarina! Este nevoie de o cultura minima in nutritie si cultura fitnessului pentru a distinge alimente neadecvate de cele care te ajuta sa slabesti.

In anul 2014 a avut loc un studiu, care a durat un an de zile. Acesta a inclus doua grupuri de persoane care urmau diete pentru a slabi: un grup a redus carbohidratii si celalalt a redus grasimile. Grupul care a redus carbohidratii a slabit cu 4 kilograme mai mult decat grupul care a redus grasimile. De asemenea, grupul care a redus carbohidratii si-a scazut si riscul de boli cardiovasculare, pe cand celalalt grup nu a facut-o. Participantii din ambele grupuri nu au numarat caloriile.
Studiul a demonstrat ca nutrientii influenteaza corpul in moduri diferite, in feluri mai profunde decat caloriile pe care le aduc

Nu toate sursele calorice au acelasi efecte asupra corpului, asta trebuie sa intelegem; iar zicala "o calorie este o calorie" ne indeparteaza de adevarul spus la inceputul frazei. Macronutrientii (carbohidratii, proteinele si grasimile) urmeaza cai metabolice diferite si declanseaza stari diferite, raspunsuri hormonale diferite, influenteaza diferiti mesageri celulari, ceea ce duce la rezultate diferite in privinta arderii grasimilor si sanatatii. 
Zeci de ani de obsesii pe numere mici de calorii, si implicit pe alimente fara grasimi, a adus profituri mari companiilor care produc alimente sarace in grasimi, dar pline de zaharuri. Alimentele care sunt 100% formate din carbohidrati usor digerabili pot adauga eticheta "fara grasimi", si astfel pot fi percepute de unii ca sanatoase si ca nu ingrasa, pentru ca le lipseste cel mai dens caloric macronutrient: grasimea. Ar fi o prostie, stiu, dar exista astfel de tehnici de marketing, si exista oameni care cad in plasa! 

Asadar, nu fiti obsedati de calorii. Consumati alimente de calitate, integrale, si evitati orice aliment procesat. Gasiti si la noi pe site informatii despre astfel de alimente. Informatii exista peste tot, trebuie doar sa ai vointa de a le cauta si de a le pune in practica! 

Referinte

Articole din aceiasi categorie

dieta personalizata pentru slabire in functie de biotip Biotipizarea si lupta cu grasimea Biotipizarea, o metoda revolutionara de transformare a corpului, este un concept relativ nou in lumea fitness-ului. Practic, se refera la ajustarea dietei in functie de organismul fiecaruia si particularitatile individuale, astfel incat sa se obtina o ardere optima a grasimilor. 29 Mar, 2017
Slabeste eficient facand complexe cu gantere Doua complexe cu gantere Fa aceste doua complexe cu gantere pentru a slabi si a iti creste conditia fizica. Sunt usor de implementat antrenamentelor tale, chiar si intr-o sala foarte aglomerata. 14 Sep, 2016
Ce trebuie sa stii cand vrei sa slabesti Cele 12 legi ale slabitului Ghideaza-te dupa aceste 12 reguli, si vei incepe sa arzi rapid surplusul de grasime si sa fii in forma. 14 Feb, 2016
antreneaza-te intens si slabeste rapid Foloseste antrenamente de mare intensitate pentru a slabi rapid Antrenamentele de mare intensitate facute pe intervale sau HIIT sunt cele mai puternice unelte pe care le ai la indemana cand vrei sa slabesti rapid. Sunt grele dar foarte eficiente. Aici gasesti tot ce trebuie sa stii despre HIIT si cum sa implementezi corect aceasta tehnica in rutina ta. 23 Mar, 2017
programe de alergare pentru a slabi rapid si eficient Din dragoste pentru sprinturi Se apropie vremea frumoasa si este timpul sa iti intri in forma si sa mai slabesti. Sprinturile reprezinta cea mai eficienta forma de HIIT, mai ales cand vrei sa slabesti, sa economisesti timp si sa capeti conditie fizica. Iata 8 protocoale de sprinturi din care sa alegi. 13 Apr, 2016
Nu ai timp d esport? fa aceste circuite scurte pentru a slabi si a arata mai bine Circuite rapide pentru a slabi Antrenamentele in circuit sunt populare in randul celor care nu au timp. Totodata, astfel de metode sunt o modalitate foarte buna de a arde grasimea in exces. 14 Feb, 2016
Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.