Un truc simplu pentru a iti imbunatati sensibilitatea la insulina si a slabi

Publicat in

Daca vrei sa slabesti, cu cat esti mai sensibil la insulina cu atat ai sanse mai mari de reusita. Pur si simplu nu poti avea nivele mici de grasime si sanatate buna daca nu esti sensibil la insulina. Iata un truc simplu care contribuie la cresterea ei.

Inca de la inceput o sa spun ca acest truc nu garanteaza succesul in incercarea de a slabi si nici nu este un factor decisiv in sporirea sensibilitatii la insulina. Multi factori contribuie la sensibilitatea la insulina: dieta, sport, anumiti nutrienti, anumite exercitii fizice, stil de viata, stres, etc. Dar trucul de care vorbim aici are un impact pozitiv puternic in aceasta privinta.

Ce este sensibilitatea la insulina? 

Sensibilitatea la insulina reprezinta felul in care reactioneaza corpul la efectele fiziologice ale insulinei produse dupa o masa. Practic, daca esti sensibil la insulina ai nevoie de nivele mai mici de insulina pentru a scadea glicemia fata de cineva care are o sensibilitatea mai proasta la insulina. Este important de stiut ca toate alimentele declanseaza eliberarea de insulina din pancreas, dar nu in mod egal. Grasimile au un efect minim asupra eliberarii de insulina, iar proteinele au un efect moderat, chiar daca unele proteine precum cele din zer sunt mai insulinogene decat zaharul alb (dar acestea sunt exceptii, nu reguli). Alimentele care declanseaza cea mai mare eliberare de insulina contin carbohidrati in forma de zaharuri sau amidon.

Ce inseamna pentru corp nivele ridicate de insulina

Prea multa insulina, prea des, pe o perioada lunga de timp duce la ingrasare, obezitate si rezistenta la insulina, starea preliminara diabetului de tip II. Si da, incetineste sau face imposibila slabirea. Vrei sa slabesti rapid? Ai grija sa iti imbunatatesti sensibilitatea la insulina. Desigur, si o glicemie stabila este importanta.

Stiinta a identificat un aliment simplu si trecut cu vederea care poate reduce raspunsul insulinic la carbohidrati si te poate ajuta sa slabesti: acidul acetic, mai exact otetul! Multe studii pe animale au ajutat la intelegerea mecanismului din spatele actiunii otetului, iar studiile pe oameni i-au demonstrat eficienta.

Primul studiu asupra efectelor metabolice ale otetului dateaza din 1988, si de atunci au urmat numeroase studii care au cercetat efectul otetului asupra glicemiei, nivelelor de insulina, arderilor calorice, satietatii si grasimii corporale. Toate studiile au gasit efecte pozitive daca se consuma otet, sub o forma sau alta. Un studiu japonez din 2003 a arat ca exista beneficii in privinta reducerii grasimii corporale, a indexului de masa corporala si a taliei, si asta de la doar 15 ml de otet pe zi, la pacienti obezi. Aceeasi echipa de cercetatori a demonstrat intr-un alt studiu din 2010 ca otetul creste arderile calorice. Si doar cu o lingura de otet, adica cantitatea necesara pentru a face un dressing de salata. 

Alt studiu a aratat ca otetul reduce glicemia dupa masa la pacienti cu diabet de tip II, si multe alte studii indica ca aceste efecte apar si la oamenii sanatosi. Exista dovezi si ca acidul acetic reduce foamea, astfel putand fi urmata mai usor o dieta restrictiva caloric.

Si vestile bune continua! Se pare ca efectele se obtin atat de la consumarea otetului ca si condiment, precum in salate, cat si de la consumul de muraturi in otet!

In medie, se pare ca efectele de diminuare a glicemiei ale otetului sunt de 20%, dar depinde si de cantitatea consumata.

Toate studiile arata beneficii in privinta reducerii glicemiei si astfel a raspunsului insulinic, acestea fiind intre 20% si 35%. Procnetul este unul consistent, putand fi comparat cu unele medicamente de reducere a glucozei din sange! Aceste efecte apar la diabetici, la persoane obeze si la persoane sanatoase.

Fie ca vrei sa slabesti, sa iti stabilizezi glicemia sau sa iti reduci pofta de mancare, simpla adaugare a otetului in dieta ta este un pas simplu in aceasta directie. Foloseste orice tip de otet iti place, ai grija doar sa fie de calitate si facut prin procese naturale. Nu te zgarci cand cumperi otet, investitia este mica pentru efectele pe care le obtii. 

Si pentru ca am mai auzit intrebarea asta: zeama de lamaie nu contine acid acetic, dar este si ea sanatoasa din alte motive. 

Referinte

  1. Hiromi Yamashita (2015): Biological Function of Acetic Acid- Improvement of Obesity and Glucose Tolerance by Acetic Acid in Type 2 Diabetic Rats, Critical Reviews in Food Science and Nutrition, DOI:10.1080/10408398.2015.1045966
  2. Ebihara K, Nakajima A. Effect of acetic acid and vinegar on blood glucose and insulin responses to orally administered sucrose and starch. Agric Biol Chem. 1988;52:1311–1312
  3. Kondo et al, Vinegar intake reduces body weight, body fat mass, and serum triglyceride levels in obese Japanese subjects, Biosci Biotechnol Biochem. 2009 Aug;73(8):1837-43. Epub 2009 Aug 7
  4. Hattori M et al,  A single oral administration of acetic acid increased energy expenditure in C57BL/6J mice, Biosci Biotechnol Biochem. 2010;74(10):2158-9. Epub 2010 Oct 7
  5.  Brighenti F, Castellani G, Benini L, et al. Effect of neutralized and native vinegar on blood glucose and acetate responses to a mixed meal in healthy subjects. Eur J Clin Nutr. 1995;49:242–247.
  6. Liljeberg H, Bjorck I. Delayed gastric emptying rate may explain improved glycemia in healthy subjects to a starchy meal with added vinegar. Eur J Clin Nutr. 1998;64:886–893.
  7. Johnston CS, Buller AJ. Vinegar and peanut products as complementary foods to reduce postprandial glycemia. J Am Diet Assoc. 2005;105:1939–1942.
  8. Leeman M, Ostman E, Bjorck I. Vinegar dressing and cold storage of potatoes lowers postprandial glycaemic and insulinaemic responses in healthy subjects. Eur J Clin Nutr. 2005;59:1266–1271.
  9. Ostman E, Granfeldt Y, Persson L, Bjorck I. Vinegar supplementation lowers glucose and insulin responses and increases satiety after a bread meal in healthy subjects. Eur J Clin Nutr. 2005;59:983–988
  10. Hunt JN, Knox MT, The slowing of gastric emptying by nine acids, J Physiol. 1969 Mar;201(1):161-79
  11. Sugiyama M, Tang AC, Wakaki Y, Koyama W. Glycemic index of single and mixed meal foods among common Japanese foods with white rice as a reference food. Eur J Clin Nutr. 2003;57:743–752.
  12. Ostman EM, Liljeberg Elmstahl HG, Bjorck IM. Inconsistency between glycemic and insulinemic responses to regular and fermented milk products. Am J Clin Nutr. 2001;74:96–100.
  13. Johnston CS1, Steplewska I, Long CA, Harris LN, Ryals RH Examination of the antiglycemic properties of vinegar in healthy adults. Ann Nutr Metab. 2010;56(1):74-9. doi: 10.1159/000272133.

Urmareste-ne
pe facebook

Steroizi.ro - sursa ta de informatii pentru cele mai noi tehnici de antrenament,

cele mai bune planuri nutritionale si cele mai eficiente metode de slabire si definire.

Oricare ar fi scopul tau, noi iti punem la dispozitie uneltele de care ai nevoie pentru a iti construi corpul pe care il vrei.